Un plug este o unealtă agricolă pentru prelucrarea solului, constând dintr-o lamă grea atașată la capătul unei bare transversale. De obicei, este legat de o echipă de animale de tracțiune sau de un vehicul cu motor, dar poate fi alimentat și de munca umană. Este folosit pentru a sparge bulgări de sol și pentru a crea brazde, pregătind astfel terenul pentru însămânțare.
Plugurile includ în principal pluguri de cota, pluguri cu discuri, pluguri rotative și alte tipuri.
Acum 5500 de ani, fermierii din Mesopotamia și Egipt au început să experimenteze utilizarea plugurilor. Plugurile timpurii au fost făcute din secțiuni de lemn în formă de Y-, cu ramura inferioară sculptată într-un vârf ascuțit și cele două ramuri superioare modelate în mânere. Plugul era atașat de o frânghie și tras de un bou, cu vârful ascuțit săpat o brazdă îngustă, puțin adâncă în sol, iar fermierul putea conduce plugul folosind mânerele. Până în anul 3000 î.Hr., plugul suferise îmbunătățiri, vârful ascuțit fiind transformat într-un „prag” care ar putea sparge mai puternic solul și adăugarea unei plăci de fund înclinat care ar putea împinge solul în lateral. Plugul din China a evoluat din leisi, care poate fi fost numit inițial și „leisi”. Abia după ce leisul a fost tras de boi plugul s-a separat treptat de lei și a căpătat denumirea specifică de „plug”. Plugurile au apărut în jurul dinastiei Shang și sunt documentate în inscripțiile din oasele oracolului. Plugurile timpurii erau brute ca formă și structură. Plugurile de fier au apărut la sfârșitul dinastiei Zhou de Vest până în perioada de primăvară și toamnă, iar boii au început să fie folosiți pentru a trage plugurile pentru cultivarea câmpurilor. În timpul dinastiei Han de Vest, au apărut plugurile cu arbore drepte, cu doar un plug și mânere. În zonele lipsite de boi se foloseau în mod obișnuit „plugurile trepte”. Plugurile cu trepte mai sunt cunoscute și sub denumirea de „deng” sau „plug de picior”. Se foloseau călcând pe ele cu piciorul pentru a obține efectul de răsturnare a solului. „Lingwai·Daidao Fengtu” al lui Song Zhou Qifei spune:
Plugul cu călcare are forma unei linguri și are aproximativ șase picioare lungime. La sfârșit, există o bară transversală mai lungă de un picior, de unde se prind cele două mâini. În mijlocul mânerului plugului, există un mâner scurt pe partea stângă, unde calcă piciorul stâng. Plugul cu călcare poate fi folosit timp de cinci zile, echivalent cu o zi de arat cu un bou, și nu este la fel de adânc ca un plug în sol.
În timpul dinastiei Sui și Tang, structura plugului a suferit îmbunătățiri semnificative, odată cu apariția plugului cu arbore curbat-. Pe lângă plug și cotieră, au existat și componente noi, cum ar fi peretele plugului, plugul și dispozitivul de reglare a plugului. Potrivit „Leisi Jing” al lui Lu Guimeng, existau un total de unsprezece părți din lemn și metal, care puteau controla și regla adâncimea arăturii. Plugul avea 2,3 zhang (o unitate tradițională chineză de lungime, echivalent cu 1,333 metri) lungime și era atât de mare încât era nevoie de doi boi pentru a trage. Muzeul de Istorie Chineză are o replică a plugului dinastiei Tang. Principiul său este adoptat de plugurile de verisoare trase de mașină-de astăzi. În comparație cu plugul cu arbore drept-dinastiei Han de Vest, plugul cu arbore curbat-dinastiei Tang a adăugat un dispozitiv de reglare a plugului, care s-ar putea adapta la diferite nevoi de arătură adâncă și mică; a îmbunătățit, de asemenea, peretele plugului, care avea o formă rotundă în timpul dinastiei Tang, permițând împingerea solului întors, reducând rezistența la mișcarea înainte și capabil să răstoarne bulgări de sol pentru a preveni creșterea buruienilor.
Plugul folosit în Europa antică a rămas practic neschimbat din epoca bronzului. Din secolul al X-lea î.Hr., s-a schimbat doar pragul, care de obicei era din fier în loc de lemn. În acest moment, plugul a fost ridicat la o anumită înălțime de către plugar în timpul lucrării solului, necesitând un efort considerabil. Brazdele arate nu erau nici drepte, nici adânci, așa că a fost necesar să se arate de două ori. În timpul celei de-a doua treceri, plugul trebuie să fie în unghi drept față de direcția primei treceri.
În Europa, fermierii germani folosesc pluguri tradiționale de secole. Până în secolul I î.Hr., a fost introdus un nou tip de plug. Dispunea de o roată pentru a controla adâncimea aratului, ceea ce economisește munca plugarului. Noul plug avea un plug pentru tăierea pământului și un veritier pentru a întoarce solul, rezultând brazde adânci și îngrijite, înlocuind metodele anterioare de arat. Noul plug era mai greu decât cel vechi, necesitând un efort considerabil pentru a trage, așa că fermierii foloseau boi pentru arătura câmpurilor. În secolele al X-lea și al XI-lea, caii au început să fie folosiți pentru arat. În zilele noastre, plugurile sunt încă folosite pentru agricultură în multe părți ale lumii, inclusiv în China. Uneltele similare plugurilor sunt denumite și „pluguri”.
Plugurile sunt împărțite în pluguri cu rotație, pluguri rotative, pluguri cu cinci-compartiment, pluguri de eliberare și pereți pluguri.
